Marsh: Preturile asigurarilor pe piata din Romania vor fi stabile in 2012
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 18 Ianuarie 2012
Preturile asigurarilor pe piata din Romania vor fi stabile in acest an, in timp ce pe segmentul garantiilor extinse, prin intrarea pe piata a mai multor retaileri de IT&C, dar si cresterea pietei in sfera auto, se intrevede o crestere, conform specialistilor Marsh Romania, companie parte a Marsh&McLennan Companies, lider mondial in brokerajul in asigurari si consultanta de risc.
Potrivit sursei citate, anul 2012 va fi un an de stabilitate in ceea ce priveste preturile cu asigurarile pe piata din Romania, iar in ceea ce priveste portofoliile, cresterea daunelor pe anumite linii, cum ar fi RCA, va determina asiguratorii sa incerce diversificarea acestora, atat din punct de vedere al liniilor de asigurare pe care se concentreaza, dar si in alegerea mai prudenta a clientilor.
Specialistii Marsh mentioneaza, totodata, ca rolul brokerilor va fi, in continuare, la mare pret in randul clientilor si in acest an.
Pe segmentul energiei alternative, daca in 2011 proiectele eoliene si cele solare au tinut prima pagina a ziarelor, in 2012 se vor vedea efecte reale si asupra pietei asigurarilor. In plus, astfel de proiecte sunt expuse unor riscuri specifice care au nevoie de asigurari speciale pentru protectia pe termen scurt, mediu si lung.
Politele de raspundere manageriala vor resimti o crestere, datorita obligativitatii acestei polite, dar si numarului in crestere de daune pe aceasta linie de asigurare.
Pe de alta parte, in 2012, vor exista eforturi sustinute din partea asiguratorilor si brokerilor pentru eficientizarea activitatii prin sisteme IT de gestiune a procesului de vanzare, dar si printr-o reorganizare a retelei, poate chiar o reducere a numarului de agenti si sucursale.
In privinta reanalizarii riscurilor, companiile din Romania continua sa fie intr-un continuu proces de eficienta si isi vor redefini programele de asigurari, sustin reprezentantii Marsh Romania.
In 2011 specialistii Marsh anuntau aparitia primelor programe de garantie extinsa pentru electronice. De asemenea, numarul brandurilor auto care au introdus acest produs s-a marit, iar pentru 2012, expertii intrevad o dezvoltare a acestui segment de business, prin intrarea pe piata a mai multor retaileri de IT&C, dar si cresterea pietei in sfera auto.
In cazul asigurarilor de locuinte, o oportunitate pentru piata de retail din Romania ramane legata de politele de asigurare a locuintelor.
Raportul privind cele mai importante zece tendinte ale pietei locale de asigurari, intocmit de Marsh Romania, au fost analizate si prioritizate tinand cont de experienta de 15 ani a companiei.
Marsh, lider mondial in brokerajul in asigurari si consultanta de risc, are o echipa de peste 24.000 de profesionisti care colaboreaza pentru a oferi consultanta si putere de negociere clientilor din peste 100 de tari.
Compania este parte a Marsh&McLennan Companies, un grup ce ofera servicii profesionale prin 51.000 de angajati la nivel mondial si cu venituri de peste 10 miliarde dolari. Din grup mai face parte Guy Carpenter - specialist in risc si reasigurari; Mercer - furnizor de servicii si consultanta HR, si Oliver Wyman - consultanti de management.
Grupul este listat (simbolul: MMC) pe bursele din New York, Chicago si Londra.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: marsh
romania
asigurari
piata
asigurarilor
preturile
rca
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter