Microintreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe venit, pana la 31 ianuarie 2012
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 26 Ianuarie 2012
Microintreprinderile platitoare de impozit pe profit in 2011 pot opta, pana la data de 31 ianuarie 2012 inclusiv, pentru plata impozitului pe venit incepand cu acest an, prin completarea si depunerea formularului 010 - 'Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica'.
Potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), remis miercuri AGERPRES, microintreprinderile trebuie sa aiba minimum un salariat si maximum noua si sa fi realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei al sumei de 100.000 de euro. Capitalul social al acestora nu trebuie sa fie detinut de stat si/sau autoritati locale iar microintreprinderile nu trebuie sa realizeze venituri in domeniul bancar, in domeniile asigurarilor si reasigurarilor si al pietei de capital, si din activitati in domeniile jocurilor de noroc, consultantei si managementului.. Exceptie fac persoanele juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii.
Nu pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice care au capitalul social detinut de un actionar sau asociat persoana juridica cu peste 250 de angajati.
Optiunea pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor se poate depune pana la data de 31 ianuarie 2012 inclusiv, prin completarea si depunerea formularului 010 - 'Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: impozitului
plata
microintreprinderile
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter