Venituri de aproape 22 milioane de euro pentru TotalSoft, in 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 26 Ianuarie 2012
TotalSoft, parte a grupului Global Finance, a inregistrat, in 2011, venituri de 21,96 milioane euro, in crestere cu 21,41% fata de anul anterior, precum si venituri EBITDA (inainte de plata taxelor si cheltuielilor operationale, n.r.) de 4,5 milioane euro, arata datele oficiale ale companiei, remise miercuri Agerpres.
Potrivit sursei citate, cifra de afaceri a companiei a insemnat, anul trecut, 25,92 milioane euro, din care veniturile au reprezentat 21,96 milioane euro, in crestere cu 21,41% comparativ cu rezultatele din 2010, diferenta provenind din implementari de solutii complexe in conturi internationale.
In structura cifrei de afaceri din Romania, cel mai mare aport l-a avut linia de business de proprietate intelectuala Charisma, care a generat venituri de 17,91 milioane euro, echivalent cu circa 81% din cifra de afaceri realizata de catre companie pe aceasta piata.
Din cadrul seriei Charisma, aplicatia Charisma ERP a contribuit cu 77% in aceasta cifra, sistemul dedicat managementului resurselor umane Charisma HCM cu 17%, iar sistemul Charisma Medical Software - cu 6%.
Segmentele de piata care au inregistrat cele mai mari ponderi au fost retail/distributie (32,9%), productie (21,9%), servicii (19,63%) si financiar bancar (13,16%).
Printre companiile care s-au alaturat portofoliului de clienti Charisma, in 2011, se afla Garanti Leasing, Muntenia Medical Hospital, Mobiup Online, Simba Invest, Coca-Cola, General Electric Bulgaria, MedLife, Niro Grup, Diana, Gral Medical, Metalplast sau Scop Computers.
In acelasi context, TotalSoft s-a clasat, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc in topul furnizorilor de solutii ERP din Romania, conform studiului realizat de compania independenta de analiza de piata Pierre Audoin Consultants (PAC).
In plus, Divizia de Project Management Primavera a adus venituri de aproape trei milioane de euro, portofoliul de clienti depasind cifra prognozata de 650 de companii.
TotalSoft preconizeaza pentru anul 2012 o cifra de afaceri consolidata de 30 milioane de euro si un EBITDA consolidat la cinci milioane euro. In urmatorii trei ani, compania are ca obiectiv depasirea pragului de 50 milioane euro, cu o rata de profitabilitate de 20%, deci obtinerea unui EBITDA de minim 10 milioane euro.Cu peste 17 ani de experienta, TotalSoft detine suita proprie de solutii software, Charisma Business Suite, din care fac parte sisteme recunoscute la nivel international, cum ar fi: Charisma ERP, Charisma HCM sau Charisma Medical Software. TotalSoft este parte a grupului Global Finance, una dintre cele mai importante firme de investitii private din Europa de Sud-Est cu birouri in Atena, Bucuresti, Sofia si Belgrad. Global Finance administreaza fonduri de peste 850 milioane euro si a realizat peste 70 de investitii de la infiitarea sa, in 1991.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
euro
charisma
cifra
totalsoft
venituri
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter