Romania a incheiat anul 2011 cu un deficit bugetar de 4,35% din PIB
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 27 Ianuarie 2012
Executia bugetului general consolidat in anul 2011 s-a incheiat cu un deficit de 23,8 miliarde lei, respectiv 4,35% din PIB, fata de un deficit anual prevazut de 23,9 miliarde lei, respectiv 4,37% din PIB, informeaza, joi, Ministerul Finantelor Publice.
Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 181,6 miliarde lei, au fost cu 7,6% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent in termeni nominali si cu 0,3 puncte procentuale ca pondere in PIB.
La principalele venituri fiscale s-au inregistrat cresteri semnificative fata de anul precedent, respectiv la taxa pe valoare adaugata, cu 22,1%, impozitul pe venit cu 6,2%, contributii de asigurari sociale cu 10,8%.
La nivelul administratiilor locale au crescut atat veniturile din impozite si taxe pe proprietate cu 4,7% fata de anul precedent, cat si veniturile nefiscale cu 26,3%.
Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate din resurse publice au crescut cu 12,3% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 205,4 miliarde lei, au crescut in termeni nominali cu 1,5% fata de anul precedent.
Cresterea s-a inregistrat in principal la proiectele finantate din fonduri UE, cu 47% mai mari fata de anul 2010 si dobanzi cu 22,1 %.
Cheltuielile cu bunuri si servicii s-au majorat cu 7,5% fata de anul precedent, datorita platilor pentru servicii medicale si medicamente. Cea mai mare crestere s-a inregistrat la bugetele locale (12,7%) ca urmare a preluarii spitalelor de catre administratiile locale.
Sub nivelul din aceeasi perioada a anului precedent au fost cheltuielile de personal (-10,1%), subventii (-4,9%) si asistenta sociala (- 0,9%).
Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 37,8 miliarde lei, fata de 33,7 miliarde lei inregistrate pe anul precedent.
Bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate a inregistrat in cursul anului 2011 venituri in suma de 15 miliarde lei, la care s-au adaugat subventii de la bugetul de stat in suma de 2,2 miliarde lei si subventii din venituri proprii prin bugetul Ministerului Sanatatii Publice in suma de 0,6 miliarde lei.
Cheltuielile Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate au fost in suma de 17,8 miliarde lei, cea mai mare parte reprezentand plati pentru produse farmaceutice si materiale sanitare (6,9 miliarde lei) si servicii medicale contractate cu spitalele si alti furnizori de servicii (9,6 miliarde lei).
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: miliarde
cheltuielile
precedent
deficit
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter