Romania a ajuns la 6,3% absorbtie a fondurilor europene de convergenta
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 17 Februarie 2012
Romania a ajuns la o rata de absorbtie de 6,3% din fondurile europene care i-au fost alocate pentru convergenta, iar premierul Mihai-Razvan Ungureanu a atras atentia joi ca este cea mai redusa cota inregistrata in Uniunea Europeana.
Şeful Executivului a discutat, in cadrul Comitetului interministerial pentru absorbtia fondurilor europene, cu ministrii si reprezentantii ministerelor cu atributii in domeniu despre masurile necesare in plan legislativ si administrativ pentru imbunatatirea absorbtiei fondurilor europene.
Premierul Mihai-Razvan Ungureanu a avertizat ca termenul de 45 de zile stabilit de Guvern pentru procesarea cererilor de rambursare trebuie sa fie respectat cu strictete.
'Suntem tara cu cea mai mica absorbtie din Uniunea Europeana. Este o realitate pe care nu o putem nega si pe care avem obligatia sa o schimbam. Trebuie corectate deficientele de ordin structural, pornind de la relationarea cu beneficiarii si pana la rapiditatea cu care sunt procesate cererile acestora. Va cer sa va asigurati ca asupra oamenilor cu care lucrati nu planeaza nicio suspiciune de coruptie. Datoria noastra este ca fondurile publice si cele europene sa fie cheltuite corect, transparent si eficient', le-a spus premierul ministrilor implicati in procesul de absorbtie a fondurilor UE, conform unui comunicat al Guvernului.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, Romania a absorbit, pana la data de 10 februarie, 1,211 mld. euro fonduri structurale si de coeziune, reprezentand 6,3% din alocarea pentru obiectivul convergenta, se mai arata in comunicatul Executivului.
In context, primul-ministru a cerut simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare, finalizarea procesului de standardizare a documentelor de achizitie publica si accelerarea procesului de consolidare a capacitatii administrative la nivelul autoritatilor de management.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: europene
convergenta
absorbtie
romania
fondurilor
euro
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter