Orange Romania - venituri de 937 milioane euro in 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 22 Februarie 2012
Orange Romania a obtinut, in 2011, venituri de 937 de milioane de euro, in scadere cu 3,6% comparativ cu 2010, potrivit rezultatelor financiare ale Grupului France Telecom - Orange, publicate miercuri.
In ultimul trimestru al anului trecut, Orange Romania a raportat venituri de 239 de milioane de euro au, mai mici cu 1,6% fata de perioada corespunzatoare din 2010.
Venitul mediu anual pe utilizator (ARPU) a fost de 82 de euro.
La 31 decembrie 2011, Orange Romania avea 10,262 milioane de clienti, in ultimul trimestru baza de clienti inregistrand o crestere cu peste 78.000 de noi clienti fata de trimestrul anterior.
'Aceste rezultate bune confirma pozitia de lider pe piata telecomunicatiilor mobile din Romania si directia pe care o urmeaza Orange pentru atingerea obiectivelor stabilite prin strategia Conquests 2015. Programele ample de investitii in extinderea si modernizarea retelelor 2G si 3G, in solutii de imbunatatire a experientei clientilor nostri si in reteaua de distributie s-au dovedit eficiente', a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange Romania.
La finalul anului trecut, Orange a oferit in premiera viteze de date mobile de pana la 43,2 Mbps in Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara si in zonele lor metropolitane. Astfel, Orange asigura cea mai rapida retea de date mobile din Romania.
De asemenea, compania a investit in reteaua de date 3G/HSDPA, oferind internet mobil de mare viteza de pana la 21,6 Mbps in peste 550 de localitati si la metrou. Prin investitiile in retea, Orange acopera acum 99,87% din populatia Romaniei in reteaua 2G si 82,51% in reteaua 3G, din care 78,23% beneficiaza de viteze de transfer date de pana la 14,4 Mbps.
In 2011, Orange a avut o contributie importanta in evolutia pietei de tablete si smartphones. Astfel, vanzarile de smartphones au depasit ca valoare vanzarile cumulate din anii precedenti, avand o crestere in volum de 63% fata de 2010. Reteaua Orange a fost modernizata intens pentru a sustine cresterea cu 62% a traficului de internet mobil la viteze crescute, pentru aceste tipuri de telefoane.
Anul trecut Orange a inregistrat o crestere puternica a audientei online, ajungand la 1.100.000 de vizitatori unici pe luna pe www.orange.ro si la peste 600.000 utilizatori unici pe Portalul Orange pe mobil, obtinand cea mai mare audienta pe segmentul telecom, se precizeaza in comunicatul companiei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: orange
reteaua
euro
venituri
romania
milioane
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter