Teraplast îşi va răscumpăra acţiunile proprii de pe Bursă prin intermediul BT Securities
NewsIn - 20 Ianuarie 2009
Producătorul de PVC Teraplast Bistriţa (TRP) a selectat casa de brokeraj BT Securities pentru a intermedia procesul de răscumpărare a acţiunilor proprii de pe piaţa de capital, potrivit comunicatului transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Din cele 14 oferte trimise de casele de brokeraj, în perioada 9-14 ianuarie 2009, cea înaintată de BT Securities a întrunit toate cerinţele stabilite de noi. Principalele aspecte pe care le-am avut în vedere au fost prestigiul societăţii de investiţii financiare pepiaţa locală şi comisionul perceput pentru activitatea de răscumpărare a acţiunilor Teraplast de pe piaţa de capital", a declarat Florin Urîte, directorul general Teraplast.
Teraplast vrea să răscumpere de pe piaţa de capital maximum 4,5 milioane de actiuni proprii după ce acţionarii şi-au dat acordul la adunarea generală din 11 decembrie 2008. Titlurile redobândite vor fi ulterior vândute directorilor executivi ai companiei, pe baza unor criterii stabilite de către consiliul de adimistratie.
Acţionarii Teraplast au mai hotărât, în decembrie, ca preţul maxim de achiziţie al acţiunilor să fie de 0,89 lei/unitate, iar titlurile redobândite să fie plătite din rezervele societăţii, altele decât cele legale. Perioada de răscumpărare va fi de maximum 272 de zile de la momentul demarării procesului de cumpărare a acţiunilor proprii.
Teraplast Bistriţa a obţinut în primele nouă luni din 2008 un profit net consolidat de 20,69 milioane lei (5,68 milioane euro), cu 36,6% mai mare decât rezultatul din intervalul similar al anului 2007, de 15,15 milioane lei, iar reprezentanţii grupului estimează, totodată, o creştere a profitului la nivelul întregului an, în ciuda impactului pe care îl va avea criza financiară.
De asemenea, afacerile grupului au avansat cu 27% în primele trei trimestre de anul trecut, la 202,76 milioane lei (55,7 milioane euro), faţă de cifra de afaceri din perioada similară din 2007, de 159,72 milioane lei.
Firma Teraplast face parte din grupul cu acelaşi nume, care mai include subsidiarele Plastsistem şi Politub. Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din Romania, Plastsistem produce panouri sandwich şi structuri metalice pentru construcţii comerciale şi industriale, iar Politub produce tuburi din polietilenă pentru reţelele de gaz şi apă.
Principala companie a grupului, Teraplast SA, este listată la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul TRP, iar potrivit ultimei cotaţii, de 0,3920 lei, valoarea de piaţa a societăţii se ridică la 116,77 milioane lei (27,22 milioane euro).
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: teraplast
milioane
securities
proprii
euro
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter