Bilantul primului trimestru pentru produsele structurate la BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. - 5 Octombrie 2010
In ultima sedinta de tranzactionare din luna septembrie, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a consemnat incheierea primului trimestru de activitate pe piata corespunzatoare produselor structurate, instrumente lansate in premiera pe piata de capital din Romania.
Bilantul primelor trei luni inregistreaza doi emitenti internationali de produse structurate – Erste Bank Group AG si Raiffeisen Centrobank AG – care au listate pe piata reglementata administrata de BVB certificate de investii si certificate turbo, avand diverse active suport (indicii ROTX, DAX, S&P500, EuroSTOXX50, aur si contracte futures pe petrol) si adresandu-se unor variate profiluri de risc.
Valoarea totala tranzactionata in aceasta perioada – de peste 13 milioane lei (aproximativ 3 milioane Euro) – constituie un semnal pozitiv in ceea ce priveste cresterea atractivitatii pentru instrumentele listate si diversificarea orizontului investitional al participantilor la piata si al clientilor acestora.
Luna recent incheiata a cunoscut o crestere a valorii tranzactionate cu 15% fata de luna precedenta, in timp ce doua noi emisiuni de certificate au debutat in data de 10 septembrie, astfel incat numarul total al acestora a crescut la 20. Dintre produsele structurate, certificatele cu activ suport pe indicele DAX sunt cele mai tranzactionate instrumente, cu o pondere de 63% din totalul valorilor de tranzactionare inregistrate. Media zilnica tranzactionata corespunzatoare celor 3 luni calendaristice se ridica la peste 50.000 Euro, in timp ce volumul mediu zilnic a inregistrat un nivel de peste 4.500 certificate.
Piata Produselor Structurate a fost lansata de BVB in 8 iulie a.c., in cadrul acesteia fiind disponibile la tranzactionare 8 certificate turbo si 12 certificate index, care beneficiaza de servicii ale furnizorilor de lichiditate pentru instrumentele listate la BVB.
'In calitate de furnizor de lichiditate si unul din promotorii produselor structurate in Romania am fost martorii cresterii interesului investitorilor pentru aceste instrumente financiare. Desi la finalizarea proiectului de implementare ne-am propus ca anul 2010 sa fie in principal unul de educare a investitorilor, constatam cu placuta surprindere ca volumele tranzactionate tind sa devina tot mai semnificative. Odata cu cresterea volumelor tranzactionate am constatat ca exista un inters mare pentru diversificarea activelor detinute in portofolii de catre investitori' a declarat Valerian Ionescu, seful Departamentului Vanzari Instrumente Financiare din cadrul Bancii Comenciale Romane, furnizor de lichiditate pentru produsele structurate ale Erste Bank Group AG.
Referitor la piata BVB a produselor structurate, Stefan Neubauer, Senior Sales CEE Raiffeisen Centrobank AG, a declarat: 'Listarea certificatelor la BVB reprezinta un pas important in consolidarea pozitiei noastre de competitor major pe piata produselor structurate din Romania, pozitionandu-ne drept un emitent de top. Certificatele ofera investitorilor acces nelimitat la o gama variata de produse cu activ suport pe marfuri si indici internationali. In decursul urmatoarelor luni, RCB isi va extinde gama de certificate cu noi tipuri de produse si active suport menite a face fata noilor oportunitati din piata si proiectelor investitionale interesante'.
Informatii suplimentare privind piata produselor structurate sunt disponibile accesand sectiunea de Produse Structurate a site-ului BVB www.bvb.ro.
Tags: structurate
bvb
piata
certificate
produselor
produsele
euro
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter