Raiffeisen Bank a lansat un serviciu de consultanta financiara personalizata pentru clientii sai de top
RAIFFEISEN BANK S.A. - 29 Septembrie 2011
Serviciul de consultanta financiara 'Raiffeisen PlanPersonal' este o noutate absoluta deoarece este sustinut de o aplicatie IT conceputa pe baza expertizei celor mai buni specialisti ai grupului Raiffeisen din Romania in macroeconomie, investitii financiare sau piete de capital.
'Raiffeisen PlanPersonal' inseamna pentru clientii de top solutii personalizate: un plan financiar concret, corelat cu situatia lor financiara si obiectivele personale, previziuni ale evolutiei situatiei lor financiare, recomandari pentru investitii etc. Serviciul este disponibil prin intermediul retelei de bancheri personali si se adreseaza clientilor Premium Banking, cu disponibilitati investitionale incepand cu 15.000 euro sau care incaseaza un venit lunar de minim 2.000 euro in conturile curente. Raiffeisen PlanPersonal este disponibil in cele peste 70 de unitati bancare cu zone special amenajate pentru clientii de top.
'Raiffeisen Bank ofera clientilor Premium un bancher personal, consultanta financiara completa, servicii personalizate, recomandari financiare, solutii concrete pentru atingerea obiectivelor personale. In aceasta toamna venim cu un nou instrument, o aplicatie informatica unica, dezvoltata pentru a putea concepe un plan financiar personalizat pentru fiecare client. Cu totii suntem preocupati de evolutiile economice din aceasta perioada dificila si destul de putin predictibila. Prin implementarea acestei noi solutii, oferim clientilor nostri alternative investitionale pe baza carora sa poata lua cele mai potrivite decizii pentru ei si familiile lor' a spus Radu Topliceanu, director executiv Aria Clienti Persoane Fizice la Raiffeisen Bank.
In contextul economic actual clientii sunt din ce in ce mai preocupati de evolutia situatiei lor financiare si de modul in care investesc banii economisiti. Au nevoie si cauta un partener care sa le ofere cele mai potrivite sfaturi financiare si servicii de calitate. Raiffeisen Bank dispune de o gama variata de solutii, de la produse bancare de baza pana la produse de investitii complexe.
***
Raiffeisen Bank (www.raiffeisen.ro) este o banca universala de top, care ofera o gama completa de produse si servicii financiare clientilor persoane fizice, IMM-uri sau corporatii. Banca are 541 agentii in toata tara care deservesc aproximativ 2 milioane clienti persoane fizice, aproape 100.000 de IMM-uri si peste 6.800 corporatii mari si medii.
Tags: raiffeisen
financiare
clientii
financiara
consultanta
imm
euro
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter