Petrom contracteaza o noua linie de credit in valoare de 930 milioane euro
OMV PETROM S.A. - 23 Noiembrie 2011
Petrom a contractat o linie de credit multi-valuta, in valoare de 930 milioane euro, cu maturitate de 3 ani si posibilitate de prelungire pentru inca doi ani consecutivi. Tranzactia a fost suprasubscrisa semnificativ, fiind inițial lansata pentru o suma de 750 milioane de euro.
Acest imprumut inlocuieste liniile de credit in valoare de 875 milioane euro, contractate in 2008 si 2009 cu scadenta in 2012 și neutilizate la data contractarii acestei linii de credit. Creditul va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor generale ale companiei, inclusiv finantarea programului curent de investitii. Petrom continua aplicarea unei politici financiare prudente. La sfarsitul lunii septembrie 2011, gradul de indatorare al Petrom era de circa 11%, iar in perioada post privatizare nu a depasit 16%.
Daniel Turnheim, Director Financiar Petrom: „Prin extinderea maturitatii programului de finantare ne mentinem pozitia financiara solida, intr-un mediu cu volatilitate ridicata. Suntem cel mai mare investitor din sectorul energetic romanesc, cu investiții anuale de peste 1 miliard de euro in ultimii șase ani; investitiile noastre au avut o pondere considerabila de circa 3-4% in investitiile totale din Romania in 2010. Contractarea acestei linii de credit in ciuda contextului de piața volatil confirma increderea bancilor in capacitațile noastre financiare.'
BNP Paribas, BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., Citi, Raiffeisen Bank International AG si Unicredit au acționat in calitate de Lideri subscriitori (en. Bookrunners) și Aranjori Principali Mandatați in cadrul tranzacției. Sindicatul de banci include in total un numar de 14 banci interne si internaționale. Marja inițiala a fost stabilita la 1,90% p.a. peste rata de referința.
La data de 23 noiembrie 2011, creditele contractate și neutilizate, disponibile Grupului Petrom, se ridica la suma de aproximativ 1 miliard de euro.
***
Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-est, cu activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Marketing, Gaze Naturale si Energie. Grupul si-a consolidat pozitia pe piata petroliera din Europa de Sud-est in urma unui amplu proces de modernizare si eficientizare, pentru a carui implementare au fost realizate investitii de peste 6,6 miliarde de euro in ultimii sase ani.
Grupul exploateaza in Romania si Kazahstan rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 832 milioane de barili echivalent petrol (in Romania 805 milioane barili echivalent petrol) si are o capacitate nominala anuala de rafinare de 4,5 milioane tone.
Pe piata distributiei de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei retele de circa 800 statii, operata sub doua branduri, Petrom si OMV. Activitatea din Romania se desfasoara prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este detinuta in totalitate de Petrom. OMV Petrom Marketing opereaza 546 statii de distributie, dintre care 389 Petrom si 157 OMV. Grupul detine, de asemenea, o retea internationala de circa 250 benzinarii, localizate in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia.
Pentru dezvoltarea sustenabila a Grupului, strategia acestuia include diversificarea activitatilor, prin abordarea pietei de electricitate. In acest context, Petrom construieste o centrala electrica pe gaze de 860 MW la Brazi si a inceput operatiunile comerciale in cadrului parcului eolian Dorobantu, cu o capacitate de 45 MW.
In anul 2010 cifra de afaceri a Grupului Petrom a fost de 4.421 milioane Euro, EBIT (Venituri Inainte de Dobanzi si Taxe) a fost de 709 milioane Euro.
OMV, una din cele mai mari companii industriale publice din Austria, detine 51,01% din actiunile Petrom. In explorare si productie, OMV activeaza in doua tari de baza, Romania si Austria, si detine un portofoliu international echilibrat. In Gaze si Energie, OMV a vandut aproximativ 18 mld. mc de gaze in 2010. In Rafinare si Marketing, OMV are o capacitate anuala de rafinare de 22,3 mil. tone iar la finalul lui iunie 2011 detine aproximativ 4.700 statii de distributie in 13 tari, inclusiv Turcia. Ministerul Economiei detine 20,64% din actiunile Petrom, Fondul Proprietatea detine 20,11%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.
Tags: petrom
romania
detine
grupul
euro
valoare
milioane
credit
brd
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter