UniCredit Ţiriac Bank extinde perioada promoţională pentru produsele de economisire prin două noi depozite la 4 şi 7 luni pentru clienţii persoane fizice
UNICREDIT TIRIAC BANK S.A. - 14 Aprilie 2009
Facilitate inovatoare pentru depozitele la 7 luni: banca acordă dobândă preferenţială şi în situaţia retragerii sumei depozitate înainte de termen
Bucureşti, 14 aprilie 2009 - UniCredit Ţiriac Bank oferă dobânzi promoţionale pentru două noi produse de economisire adresate persoanelor fizice, depozitele pe 4 şi 7 luni cu dobândă fixă. Promoţia este valabilă până la data de 31 mai 2009, în acest moment banca oferind pentru aceste produse randamente de până la 14% pe an la lei şi 7% pe an la euro.
Depozitele la 7 luni au o facilitate unică pe piaţă, dobândă preferenţială pentru clienţii care decid să retragă înainte de maturitate banii depozitaţi, respectiv 6% pentru lei şi 3% pentru euro. La anularea depozitelor pentru alte maturităţi, se aplică dobânda de cont curent.
Suma minimă de constituire este 1000 de lei sau 1000 de euro, neexistând comision de depunere sau de retragere, dacă sumele sunt retrase la casieria băncii în ziua scadenţei.
„Cele două produse cu dobânzi promoţionale pe 4 şi 7 luni se adaugă depozitului la termen de 2 luni lansat la sfârşitul anului trecut", a declarat Alina Lupeş, Mass Segments Manager în UniCredit Ţiriac Bank. „Venim astfel în întâmpinarea clienţilor noştri, care caută în această perioadă cele mai bune soluţii de economisire, dar şi cele mai simple modalităţi de accesare a produselor bancare. În plus faţă de randamentele foarte atractive, aceştia au posibilitatea să constituie depozite chiar fără a se deplasa la bancă şi fără a depinde de programul de lucru al sucursalelor, fără costuri adiacente," a mai adăugat Alina Lupeş.
Clienţii persoane fizice pot deschide depozite în cele 242 de sucursale şi agenţii UniCredit Ţiriac Bank din toată ţara, prin serviciul Online Banking şi în cele 30 de unităţi ale băncii care oferă serviciul Non-Stop Banking.
Tags: clientii
fizice
unicredit
depozite
economisire
tiriac
euro
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter